Publicitatea nu este un mediu dinamic

Încă din facultate îmi doream să lucrez în publicitate. Trecând prin câteva medii de lucru diferite mi-am dat seama că asta îmi place și asta vreau să fac pe viitor. Ideea este că treburile se schimbă și când ajungi într-un mediu în care creativitatea ar trebui să fie la mama ei acasă te lovești de un zid inexplicabil de care nimeni nu te-a atenționat. O mulțime de taskuri creative, originale, spontane, corecte și bine scrise în jumătate de oră dacă se poate că într-o oră trebuie să ajungă la client să-i dea BT-ul. Cum? Și cu mine cum rămâne? Cam câte kilograme de iarbă am nevoie la serviciu să pot să-ți scot ție ceva super wow în jumătate de oră?

Se poate, nu sunt absurdă. Se poate o dată atunci când intervine ceva pe ultima sută de metri, de două ori atunci când agenția se încăpățânează și vrea să-și impresioneze clientul, de trei ori atunci când se gândește cineva sus pus că poate nu ai destulă treabă, dar de patru ori, nu se poate.

Desigur, există și părți pozitive cu toate că din afară se vede un om cu căști în urechi stând în fața calculatorului scriind ceva numai de el înțeles pe o agendă pe sfârșite. Din interior treaba este stresantă, dar frumoasă! Aș putea spune că este extraordinar de frumoasă și parcă-ți crește inima puțin câte puțin când vezi că acele două rânduri scrise de tine și gândite peste măsură au efectul mult așteptat.

Posibil așa gândesc eu din aventurile trecute și posibil nu toată publicitatea este așa. Doamne ajută!

Frustrare de librăreasă

Să lucrezi într-o librărie e aşa, boem. E primul job sănătos şi mă face cumva om mare. Îmi place să mă copilăresc la librărie. Mai râd, dar nu atât de mult pe cum îmi fac cruce. E cumva ca la biserică, cam 5 cruci pe zi, un vai si 2-3 „Doamne”. Apoi râd.

Încep să cred că nu-i putem convinge pe oameni să citească, sau să înţeleagă autorii, măcar şcoala ne mai salvează când suntem mici, dar nu putem rămâne o viață mici. La librărie vin oameni fel de fel, mai boemi, mai-mai să-i stângi în braţe, dar şi din ceilalţi – prea ancorați în realitate.

Mai vorbesc cu Baciul, ne mai plângem unul altuia şi e ciudat că mă înţelege. În ciuda brandurilor diferite treburile merg cam la fel.

Ar trebui să ne învățam să vorbim în librarii și să nu cerem autori amestecați sau mestecați, să nu-i stâlcești numele că poate acel om a muncit la brandul lui personal și faci tu o combinație între Eminescu și Creangă. Nu-i frumos așa.

Mă enervează oamenii ce vorbesc tare, la telefon, cer anumite chestii ce nu le întelegi. Cum au ajuns să creadă că pempărs se găsește în librărie? Dude, ia o carte! Uneori mă revolt atât de tare încât îmi caut alt job și mă gândesc, hai ce o fi, mă duc! Dar stau și mă liniștesc și aud voci ce-mi spun că e bine.

Prelatele nu se găsesc în librarie, nu vreau flori sau colanți, laptopurile nu se găsesc aici, nici trolărele – da, știu cum arată un troler, căști nu, saci de gunoi, șervețele, nu există editura 2008 și este posibil să existe o carte în două volume, e ok, e totul sub control! Dex-ul pentru oamenii mari nu are poze, știu, e dezamăgitor! Aș vrea să văd și eu ilustratele unor substantive, dar na. Realitatea este dură.

Cum citești o scrisoare?

Mi-ai spune că „în grabă, urcând scările și căutându-mi cheile în același timp”. Cum citești un mail sau un mesaj important?

Cineva îmi spunea că nu trebuie să luam totul așa cum ni se oferă. Nu trebuie să citim vești importante pe scări, ci trebuie să le dăm valoare. Trebuie să le acordăm respect, să ne imaginăm că e o persoană importantă ce a venit cu o veste. Trebuie să o invităm în casa noastră și să o servim cu prăjituri, apoi să o lăsăm să ne povestească de ce a venit.

Cum citesc un e-mail ce-l aștept de ceva timp? Repede? În grabă? Sau stau și reflectez asupra lui. Îi dau târcoale, inima parcă bate mai tare. Am să stau 10 minute privindu-l și apoi am să-l citesc. În acele 10 minule îi voi acorda respectul cuvenit. Mă voi gândi la efecte, la plan de criză și cum mă voi bucura. Am să-mi imaginez cum mă voi răsplăti și cum voi fugi în grabă la primul magazin să-mi iau ciocolată. Apoi am să zâmbesc.

Acum aștept e-mailul.